Literal-mental issues

   6 dimineața comite în fiecare anotimp un delict asupra conștiinței mele. Pâlpâitul roșu de pe tavan, martorul atâtor zdruncinări ale ființei descărnate. Zvâcnirile haotice ale unei aorte slăbite precede o migrenă cu gust amar, de paracetamol zdrobit între dinți. E mai bun decât aspirina -acră- care rămane pe limbă pân-o alungi cu miere.
   Seria de crize se scrie singură, uneori mai are nevoie de degetele mele pe tastatura verde. Se scrie inconștient, sufocant, obsesiv, la fel ca orice mi-a ieșit vreodată din tastatură. Fac pauze de respiro și-mi rezem capul de perna mea nouă.
                                  *
   Scriu cu pasiune când înmulțesc minim 5%  cu câte or mai urma. Pe masa de lemn lucește o dâră umedă, reminiscența realității înecate în sticla verde de sticlă cu gura spartă. Părul ars la vârfuri are încă miros de decolorant, chiar și în timpul plimbărilor toamna, sub un cer fără esență. Cel puțin, de aici, de jos,  nu se vede nimic.
                               *
   Am o bibliotecă azi galbenă, mâine ce culoare decid să o văd, spre care-mi întorc ochii când mă doare fruntea, doar ca să simt durerea accentuându-se mai tare. Dacă adorm, visez babe posedate în flăcări, iar eu fur cărți din parc. Niciodată n-am acordat atenție subiectului principal. Focalizez trandafirii din icoana de lângă pat. Partea fascinantă e că nimeni nu-i percepe. Fecioara nebună a lui Rimaud vomită în subconștientul meu pastile. Mie uneori îmi rămân în gât.
                                 *
   În copilărie, mi-era frică de febra tifoidă. După ce m-am externat, am ajuns să iubesc oameni morți.

Cimitirul animalelor - Recenzie #3

    Singur aici, când ultima lumină a zilei se stingea pe cer, singur aici, la hotarul iernii, se simțea nefericit și, totuși, ciudat de însuflețit și uimitor de întreg - întreg, cum nu fusese, sau nu-și amintea să fi simțit că a fost vreodată, din copilărie încoace.
    În universul lugubru făurit de Stephen King, adevărata sursă a terorii nu este reprezentată de Cimitirul Animalelor, ci de ceea ce se află dincolo de el.
    Louis Creed, împreună cu familia sa, se mută într-o casă superbă din orășelul Ludlow, unde se află noul său job. Acolo îl cunoaște pe bătrânul vecin Jud Crandall care, ulterior, îi va împărtăși secretele de neimaginat ale locului. Lucrurile nu se înrăutățesc odată cu moartea motanului Winston Churchill (pisicile sunt gangsterii lumii animalelor, trăiesc în afara legii și, deseori, mor acolo), aș spune eu, ci chiar din ziua în care aceștia se mută, prin armosfera tensionată ce prevestea dezastrul. O să se întâmple ceva aici, Tăicuță. Ceva sorocit. Așa cred.

    Un roman incitant, King reușește în maniera sa caracteristică să îmbine groaza și suspansul. O combinație de horror cu thriller psihologic în care personajul pragmatic se lovește de puterea supranaturalului. Ce te faci când toată viața ai studiat știință, dar dintr-o dată te afli în mrejele unor forțe nepământești și chiar trebuie să te supui lor pentru încă o șansă din partea destinului?
     Pentru mine, cartea semnifică mai mult o demonstrație așezată impecabil în pagină a reacțiilor umane în fața unor decizii riscante, de viață și de moarte. Cine nu riscă, nu câștigă și, probabil, cine nu iubește nu risca. Procesul psihic prin care trece protagonistul este de asemenea redat prin gândurile sale tipărite în rândurile romanului. Personajul lui King are două posibilități: riscă și câstigă un nou început sau declanșează o serie de întâmplări groaznice. Nu-i greu de închipuit răspunsul corect.
     Cât de departe poate merge mintea omului în situații criză? Louis cu siguranță va merge până la capăt, căci solul din inima omului e mai pietros ca solul din cimitirul străvechi. Omul cultivă ceea ce poate... și are grijă de ceea ce cultivă.

Șocul căderii - Recenzie #2

    La doar 19 ani, Matthew Homes cunoaște toate formele căderii. O știe pe cea care cauzează o rană în genunchi, pe cea care aduce moartea și pe cea care produce izolarea, izolarea în sine susținută de o tulburare psihică.
    Un roman despre care nu știam nimic, dar pe care l-am văzut in multiple exemplare la târgul de carte Librex. Un sinopsis atrăgător și un preț neobișnuit de scăzut. "Șocul căderii" a ajuns rapid în biblioteca mea mea, un jurnal sincer și dureros al unui tânăr ce trăiește prea mult în sine. Romanul unui haos, confesiunea lui Matt, prezintă tragediile din viața sa: pierderea fratelui său mai mare și confruntarea lui din fiecare zi cu o boală mentală ("Diagnostic: Șarpe târâtor"). Personajul își povestește viața în cartea de tip jurnal haotic, dezordonat, alternând de la relatările copilăriei la viața sa din prezent.
    Dezechilibrul psihic specific schizofreniei întărit de suferința celei mai aprige pierderi ale sale îl împing pe Matt spre discuții halucinante cu fratele dispărut cu ani în urmă. Totuși, boala nu-l lasă să depășească pierderea unei persoane iubite sau acest fapt se află în pura natură umană? Suferința sau psihicul deteriorat îl fac pe protagonist să-și stingă țigările de propria piele? Obiceiurile sale bolnave, obsedante, repetitive, copilăria înecată în durere și confuzie, creșterea sa împreună cu tulburarea de care nu se poate descotorosi, traiul în secții de psihiatrie, toate alcătuiesc imperfect Șocul căderii.
    Încă de când m-am hotărât să scriu recenzia acestei cărți, povestea unui personaj pe care l-am simțit mai mult decât m-aș fi așteptat, m-am gândit că n-o să divulg prea mult din ce se petrece în interiorul său. Actiunile sunt reduse, e mai mult cartea unor trăiri. În definitiv, n-ai cum să scrii un review al sentimentelor umane.
    Iată câteva citate reprezentative:
    "Am nouăsprezece ani și singurul lucru asupra căruia am control din toată lumea mea e felul în care aleg să spun povestea asta. Așa că n-am de gând să-mi bat joc. Ar fi bine dacă ați încerca să aveți încredere în mine.
    "Trupul ăsta nu e al meu, se contopește cu spațiul dimprejur, așa că nu simt unde mă termin eu și unde începe restul lumii. Pășesc spre ușă, mă dezechilibrez, mă clatin și mă lovesc de veceul metalic. Din buze mi se scurg picuri roșii și iau cu ei și o bucățică perfectă și albă de smalț, care cade în vasul veceului."
    "Eu sunt eu. Sunt în apartamentul meu, stau pe scaunul cu brațele pline de bășici. Am o țigară în gură și mașina asta de scris în echilibru în poală. Ăsta sunt eu, asta se întâmplă acum, dar în acel loc din mintea mea în care se formează imaginile, văd un alt eu."
    "Te rog să mă ierți dacă am greșit. Nu caut scuze, dar sunt schizofrenic."
     Sinopsisul cărții aici:
    "Sunt cărți pe care nu le poți lăsa din mână și care te fac să pierzi nopți. Sunt cărți care aruncă o lumină puternică asupra zonelor umbrite ale vieții noastre. Sunt cărți care, grație talentului cu care sunt scrise, îți rămân în minte zile în șir. Șocul căderii este una dintre aceste cărți.
    Un portret extraordinar al prăbușirii unui tânăr în abisul bolii mintale. Un roman curajos și remarcabil semnat de una dintre cele mai promițătoare voci ale ficțiunii contemporane."
    Un roman pe care, aș completa eu, trebuie să-l înțelegi înainte să dai un verdict asupra sa.

Crize #3

...sunt un ritual impropriu de invocare a ploii în vară
sunt eticheta unui cabernet sauvignon proaspăt
Sunt o păpușă de lut mânuită de propriile convulsii
cu defecțiuni genetice
Am construit-o cât de diform am putut
sub o rafală de miez de iunie
Universul s-a creat la 6 dimineața
și se manifestă în angry reacts de atunci
"Spune-ne de ce ai ales această facultate"
"E-o mască de mâna a doua a propriului eșec existențial bolnav de moleșeală"
ca oamenii surzi ce umblă cu umbrele.
Sunt o infecție, am încă urme de zgardă
Încă mă plimbi pe pietrișul preconștientului
și degetele tale încă îmi bântuie spatele
Mereu ascult Placebo când am febră
și aștept iarna, atunci e cel mai mare haos
a înțelegerii că exist,
și-a încercării să fiu.