RECENZIE "LUMÂNĂRI VII" - TEODORA MATEI

    Titlu: Lumânări vii, volumul 1 din seria Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan
    Editura: Tritonic
    Anul apariției: 2018
    Gen: Thriller, Mister, Polițist
    Numărul de pagini: 163

    Încep prin a puncta faptul că "Lumânări vii" este o carte cu totul specială pentru mine deoarece am avut ocazia să o primesc direct de la autoare cu tot cu autograf și speranță (din partea tuturor părților) că putem să stârnim interesul cititorilor pentru cărțile scrise de români promovându-le cât mai mult.
    Fiind iubitoare de thrillere și suspans, m-am lăsat învăluită de universul creat de Teodora Matei, autoare de la care nu citisem nimic înainte și pe care mă declar fericită că am descoperit-o. Am făcut așadar cunoștință cu Anton Iordan, personajul principal al seriei "Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan", un bărbat aspru și rațional în plan profesional, dar cu o inimă fragilă, aș spune eu, deoarece este îndrăgostit până peste cap de femeia fermecatoare ce l-a făcut să uite că are o soție și doi copii.

    Cu o carieră prosperă în spate și cu gânduri greu de înfrânat ce zboară libere chiar și în timpul serviciului spre femeia visurilor sale, amanta Andreea, comisarul "ușor infidel" se confruntă cu un caz cel puțin ciudat. În boxa unui subsol de bloc este descoperită o femeie spânzurată cu capul în jos. Din fericire, victima este în viață, însă marea enigmă de abia acum se naște: cine a fost capabil de o asemenea atrocitate?
    În desfășurarea anchetei iau parte atât Iordan, cât și Sorin Matache, inspectorul principal, un tânăr atras de tentațiile lumii moderne, dar cu o minte sclipitoare, o bună viteză de reacție și dedicat muncii sale. Fără ajutorul ingeniosului Matache, deznodământul nu ni s-ar mai fi prezentat atât de repede. Pot spune că rezolvarea cazului se datorează în majoritate încercărilor și strategiilor pe care le-a abordat el.
    Până la aflarea adevărului și găsirea făptașului însă, Teodora Matei ne arată drumul greoi plin de legături și fire încurcate spre o poveste ce aștepta să se facă auzită de zeci de ani. Femeia roșcată și plinuță găsită spânzurată la subsol nu este decât una dintre victimele ( lumânările) unui șir întreg de femei roșcate, toate prăzile unei minți putrede. Motivul din spatele acestor fapte inimaginabile este șocant, produsul unei obsesii fără leac. Lumânările au fost toate aprinse în memoria cuiva demult plecat.
    Intrigă, suspans, fire de amuzament, legături făcute inteligent și meticulos, iubire, obsesie, secrete, toate se îmbină armonios în acest thriller pur românesc pe care îl recomand tuturor admiratorilor genului.
    Câteva dintre citatele care mi-au atras atenția:
    "Ciudat, iubito, cât de fericit și vinovat mă simt în același timp. Fericit pentru minutele cât mi-ai respirat în brațe, vinovat pentru că toate astea se întâmplau când lumile unora erau pe cale de a se prăbuși."
    "Timpul îmi bate puternic în tâmple amestecându-și zilele, nopțile, vorbele. Străini necunoscuți vorbesc despre mine ca despre o catastrofă sau o mare minune. Nu sunt decât voci fără trup, umbre purtătoare de mâini ce mă ating, uneori. Ne separă un zid gros de neputință."
    "Văzută prin ochii mei, lumea e un disc roșu în care stau captive sunete și atingeri. O cușcă pentru ceilalți. "
    Mulțumesc încă o dată Teodorei Matei și Editurii Tritonic pentru oportunitatea de a citi această carte!

spleen.

Pot să scriu orice, dar nu și recenzia propriei dezordini,
se vede în ceață, distorsionat, printre gene uscate.
Pot să fiu orice.
Riduri, denivelări, dioptrii, aroma de ylang ylang din părul meu.
N-ai sa înțelegi niciodată sensul dintre lumile pe care mi le proiectez printre spasme
și pauze de respirat.
Mi se pun piedici.
N-o să-mi uit niciodată universul dinauntru,
n-o să-l las în spate, n-o să-l castrez.
Mă sufocă previziuni că n-o să existe mâine, ca nu mai e timp.
Recidiva e prenumele dharmei mele.
M-am ocupat să-mi înjumătățesc aparența, materia, si am uitat să lucrez înăuntru.
La suprafață se află mereu crize de inspirație, metastaze identitare,
strălucire superficială.
Ard virgule doar pentru mine sub păturile îmbibate cu febră, cu tragedii..
M-am trezit în mijlocul artei mele fără să recunosc punctele cardinale,
fără să mai știu să le exprim.
Iarna degringoladei noastre.

RECENZIE "SĂ NU PLÂNGI!" - MARY KUBICA

    Titlul original : Don't you cry
    Editura: Herg Benet
    Anul apariției: 2019
    Numărul de pagini: 352
    Gen: Thriller
    Tradusă de: Laura Nureldin
    Copertă: Necartonată

                                 

 
    Ce-ai face dacă te-ai trezi într-o dimineață aparent obișnuită singură în apartament, fără colega ta bună, veselă și altruistă alături de care ți-ai construit cele mai vii amintiri? Reminiscențe surde ale cantității de alcool din seara trecută dansează încă prin spatele pleoapelor tale și tot ce-ți dorești este să-ți vezi prietena cea mai bună, să vorbești cu ea. Găsesti, însă, un pat gol și un geam deschis în bătaia vântului de noiembrie. Ai începe căutările sau ai lăsa lucrurile să decurgă de la sine? Pe măsură ce liniștea apăsătoare din casă și lipsa celei cu care își împarte locuința o îngrijorează pe Quinn, aceasta pornește în aventura spre aflarea unui adevăr halucinant.

                               Sinopsis:

    "În centrul orașului Chicago, o tânără pe nume Esther Vaughan dispare fără urmă din apartamentul ei. Printre lucrurile sale este găsită și o scrisoare, dedicată misterios "Dragostei mele", lăsând-o pe prietena și colega sa de apartament, Quinn Collins, să se întrebe dacă Esther era într-adevăr persoana pe care credea că o știa. Între timp, într-un mic orășel de coastă din Michigan, aflat la o oră distanță de Chicago, o necunoscută apare în cafeneaua unde Alex Gallo, un adolescent de 18 ani, se ocupă de curățenie. Este atras imediat de frumusețea și șarmul fetei, dar ceea ce pornește ca un flirt inocent se transformă brusc în ceva mult mai întunecat și sinistru.
    În vreme ce Quinn caută răspunsuri despre Esther, iar Alex e tot mai subjugat de vraja femeii necunoscute, maestra suspansului Mary Kubica își conduce cititorii într-o aventură incredibilă, care va culmina cu un deznodământ șocant ce ne arată că, oricât de repede am fugi de el, trecutul tot ne va ajunge din urmă."

    Revenind la perspectiva mea, mărturisesc că am intrat sceptică în acțiune. Relatarea debordează de detalii și descrieri și, inițial, am crezut că mă va plictisi. Autoarea a avut însă grijă să mă conducă pe o traiectorie și să mă întoarcă, pentru ca în final să aflu un deznodământ pe care nu-l bănuiam, deși eram sigură că anticipam varianta corectă a poveștii. M-au surprins dinamica și întorsăturile de situație.
    "Să nu plângi!" este un mozaic alcătuit din mister, obsesie, tensiune și iubire. Scris din două perspective, cea a lui Quinn și cea a lui Alex, protagoniști aflați în acțiune fără să o conștientizeze, la fel de necunoscători ca noi, cititorii, romanul prezintă tenebrele profunde ale unei minți bolnave. Quinn, o tânără simpatică, încearcă să pună cap la cap piesele puzzle-ului dispariției prietenei sale. Esther, fata dispărută, ascunde un trecut întunecat gata să o sufoce. Alex, un adolescent cu o inimă fragilă ce are grijă de tatăl său alcoolic, dezvoltă o dragoste oarbă pentru imaginea unei fete misterioase ce își face apariția în cafeneaua în care acesta lucrează. Fără vreo aparentă legătură între ei, protagoniștii se îndreaptă rapid și inevitabil către un final pe deoparte tragic, dar și satisfăcător.
    Să citești "Să nu plângi!" înseamnă să te aventurezi într-o casă bântuită. Nu neapărat cea fizică vis a vis de casa lui Alex, cea în care sălășluiește fantoma fetiței Genevieve, ci una interioară, gata să-și elibereze demonii întemnițați de zeci de ani.
    Ce găsește Quinn printre lucrurile personale ale lui Esther? Cine este tânăra fermecătoare de care se îndrăgostește Alex și care sunt consecințele iubirii sale? Cine va ieși în viață din această casă bântuită? Trebuie să citiți "Să nu plângi!" pentru a afla răspunsurile!
    Câteva dintre citatele care mi-au atras atenția:
    "Draperiile erau trase deoparte și fiecare lumină din casă era aprinsă, de parcă ai fi vrut ca eu să văd. De parca ai fi exultat, scoțându-mi ochii cu victoria ta. Sau poate că fusese ideea ei: să lăsați luminile aprinse pentru ca eu să văd. În fond, era victoria ei. Ca un reflector ce luminează dansatorii de pe scenă, felul în care râdeai, felul în care zâmbea, faptul că nimeni nu-mi remarca absența pentru că fusesem deja înlocuită ca și cum nici n-aș fi existat vreodată."
    "Râdem și e un râs stăpânit, înfundat, îmi dau seama cât de bine e. N-am mai râs de mult. De prea mult timp. Sunetul se aude cu ecou aici, în casa părăsită, se lovește de pereții scorojiți și ni se întoarce în urechi, iar eu trebuie să-mi amintesc că râsul e ceva bun. Înseamnă că suntem fericiți."
    "Mă-ntreb ce înseamnă asta -sunt doar în trecere- și mă gândesc cum ar fi să trăiești ca un nomad, să mergi dintr-un oraș în altul, singur, doar în trecere. Mă întreb dacă undeva are o familie, prieteni, un iubit, pe cineva căruia să-i fie dor de ea, pe cineva care s-o caute. Pe cineva care să se gândească la ea așa cum mă gândesc eu."

    Mulțumesc încă o dată editurii mele preferate, Herg Benet, pentru că mi-au oferit această carte! Sunt încântată să recenzez cărțile lor :)