Titlul original : Don't you cry
Editura: Herg Benet
Anul apariției: 2019
Numărul de pagini: 352
Gen: Thriller
Tradusă de: Laura Nureldin
Copertă: Necartonată
Ce-ai face dacă te-ai trezi într-o dimineață aparent obișnuită singură în apartament, fără colega ta bună, veselă și altruistă alături de care ți-ai construit cele mai vii amintiri? Reminiscențe surde ale cantității de alcool din seara trecută dansează încă prin spatele pleoapelor tale și tot ce-ți dorești este să-ți vezi prietena cea mai bună, să vorbești cu ea. Găsesti, însă, un pat gol și un geam deschis în bătaia vântului de noiembrie. Ai începe căutările sau ai lăsa lucrurile să decurgă de la sine? Pe măsură ce liniștea apăsătoare din casă și lipsa celei cu care își împarte locuința o îngrijorează pe Quinn, aceasta pornește în aventura spre aflarea unui adevăr halucinant.
Sinopsis:
"În centrul orașului Chicago, o tânără pe nume Esther Vaughan dispare fără urmă din apartamentul ei. Printre lucrurile sale este găsită și o scrisoare, dedicată misterios "Dragostei mele", lăsând-o pe prietena și colega sa de apartament, Quinn Collins, să se întrebe dacă Esther era într-adevăr persoana pe care credea că o știa. Între timp, într-un mic orășel de coastă din Michigan, aflat la o oră distanță de Chicago, o necunoscută apare în cafeneaua unde Alex Gallo, un adolescent de 18 ani, se ocupă de curățenie. Este atras imediat de frumusețea și șarmul fetei, dar ceea ce pornește ca un flirt inocent se transformă brusc în ceva mult mai întunecat și sinistru.
În vreme ce Quinn caută răspunsuri despre Esther, iar Alex e tot mai subjugat de vraja femeii necunoscute, maestra suspansului Mary Kubica își conduce cititorii într-o aventură incredibilă, care va culmina cu un deznodământ șocant ce ne arată că, oricât de repede am fugi de el, trecutul tot ne va ajunge din urmă."
Revenind la perspectiva mea, mărturisesc că am intrat sceptică în acțiune. Relatarea debordează de detalii și descrieri și, inițial, am crezut că mă va plictisi. Autoarea a avut însă grijă să mă conducă pe o traiectorie și să mă întoarcă, pentru ca în final să aflu un deznodământ pe care nu-l bănuiam, deși eram sigură că anticipam varianta corectă a poveștii. M-au surprins dinamica și întorsăturile de situație.
"Să nu plângi!" este un mozaic alcătuit din mister, obsesie, tensiune și iubire. Scris din două perspective, cea a lui Quinn și cea a lui Alex, protagoniști aflați în acțiune fără să o conștientizeze, la fel de necunoscători ca noi, cititorii, romanul prezintă tenebrele profunde ale unei minți bolnave. Quinn, o tânără simpatică, încearcă să pună cap la cap piesele puzzle-ului dispariției prietenei sale. Esther, fata dispărută, ascunde un trecut întunecat gata să o sufoce. Alex, un adolescent cu o inimă fragilă ce are grijă de tatăl său alcoolic, dezvoltă o dragoste oarbă pentru imaginea unei fete misterioase ce își face apariția în cafeneaua în care acesta lucrează. Fără vreo aparentă legătură între ei, protagoniștii se îndreaptă rapid și inevitabil către un final pe deoparte tragic, dar și satisfăcător.
Să citești "Să nu plângi!" înseamnă să te aventurezi într-o casă bântuită. Nu neapărat cea fizică vis a vis de casa lui Alex, cea în care sălășluiește fantoma fetiței Genevieve, ci una interioară, gata să-și elibereze demonii întemnițați de zeci de ani.
Ce găsește Quinn printre lucrurile personale ale lui Esther? Cine este tânăra fermecătoare de care se îndrăgostește Alex și care sunt consecințele iubirii sale? Cine va ieși în viață din această casă bântuită? Trebuie să citiți "Să nu plângi!" pentru a afla răspunsurile!
Câteva dintre citatele care mi-au atras atenția:
"Draperiile erau trase deoparte și fiecare lumină din casă era aprinsă, de parcă ai fi vrut ca eu să văd. De parca ai fi exultat, scoțându-mi ochii cu victoria ta. Sau poate că fusese ideea ei: să lăsați luminile aprinse pentru ca eu să văd. În fond, era victoria ei. Ca un reflector ce luminează dansatorii de pe scenă, felul în care râdeai, felul în care zâmbea, faptul că nimeni nu-mi remarca absența pentru că fusesem deja înlocuită ca și cum nici n-aș fi existat vreodată."
"Râdem și e un râs stăpânit, înfundat, îmi dau seama cât de bine e. N-am mai râs de mult. De prea mult timp. Sunetul se aude cu ecou aici, în casa părăsită, se lovește de pereții scorojiți și ni se întoarce în urechi, iar eu trebuie să-mi amintesc că râsul e ceva bun. Înseamnă că suntem fericiți."
"Mă-ntreb ce înseamnă asta -sunt doar în trecere- și mă gândesc cum ar fi să trăiești ca un nomad, să mergi dintr-un oraș în altul, singur, doar în trecere. Mă întreb dacă undeva are o familie, prieteni, un iubit, pe cineva căruia să-i fie dor de ea, pe cineva care s-o caute. Pe cineva care să se gândească la ea așa cum mă gândesc eu."
Mulțumesc încă o dată editurii mele preferate, Herg Benet, pentru că mi-au oferit această carte! Sunt încântată să recenzez cărțile lor :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu