Autor: Lavinia Călina
Editura: Herg Benet
Anul apariției: 2019
Număr de pagini: 312
Gen: SF
În vremuri aproape desprinse din romanele autoarei despre care am decis să scriu azi, când parcă s-a oprit timpul fără nicio certitudine că-și va relua cursul normal vreodată, nimic nu poate fi mai relaxant decât o cafea fierbinte, o lumânare parfumată și o recenzie ce abia așteaptă să umble prin lume.
Azi îmi împărtășesc opinia despre cea mai nouă carte a Laviniei Călina, autoare de la care am mai citit Neamul corbilor și Zona Zero de care m-am îndrăgostit și care se potrivește înfricoșător de bine cu vremurile pe care le trăim. Așa că cine dorește să se afle în strânsă legătură cu traiectoria pe care merge situația omenirii în acest timp sau, știu și eu, să trăiască mai palpitant viața reală privind o perspectivă fictivă la fel de tragică, trebuie să citească Zona Zero.
Închizând astfel paranteza de mai sus, volumul 1 al seriei Angaraka, Balanța, face subiectul discuției în scris de azi, așa că voi lăsa mai jos sinopsisul:
SINOPSIS
"Au trecut sute de ani de la războiul dintre plantele Terria și Angáraka, fosta sa colonie. Iar rolurile s-au inversat: Angaraka a triumfat și a redus Terria la o simplă sursă de exploatare economică, locul în care se concentreaza toată industria sa; iar forța de muncă este subjugată dictatorial pentru prosperitatea societății superioare angarakarienii. Nimeni de acolo, de jos, de pe Terria, nu mai știe cum a fost cândva, de demult, când planeta locuibilă nu era împărțită doar în Est și Vest, când poluarea și radiațiile extreme nu erau partea din ființa lor, când mâncarea exista din belșug și orice om putea spera să trăiască mai mult de 40 de ani...
Însă un grup de rebeli, uniți sub stindardul VEX, nu renunță la năzuința dezrobirii și luptă cu toate mijloacele posibile pentru a elibera Terria. Angaraka trebuie să ardă! Iar atunci când vechii zei nu par să se mai arate în lume și Balanța care decide soarta oamenilor e cea care face toate jocurile, doar speranța mai poate ține aprinsă, în mijlocul unui întuneric covârșitor, lumina din inimile muribunde ale terrienilor."
Ce frumoasă și general valabilă este fraza de încheiere a acestui sinopsis!
Ei bine, Balanța, primul volum al seriei Angaraka, este un mozaic distopic despre nedreptate, luptă, suferință și pierdere. Este un roman SF cu potențial de succes internațional, aș spune eu, pe care l-am devorat din ce în ce mai curioasă, cu un final ce te face să simți o nevoie intensă de continuare. M-a surprins plăcut faptul că în acel peisaj dezolant, sumbru, s-a născut și o poveste de dragoste între două personaje al căror nume nu-l pot divulga, dar care pot spune că au devenit preferatele mele. Nu am fost niciodată o căutătoare de povești de dragoste în cărți, însă cea din Angaraka mi s-a părut perfectă pentru a transforma acțiunea romanului într-o bombă cu ceas și totodată pentru a "umaniza" acțiunea evidențiind natura însetată de iubire a omului. Și tot din iubire se vor face multe sacrificii în Angaraka, toate surprinzătoare.
Cartea este formată din 13 capitole, fiecare fiind relatat din perspectiva altui personaj, ceea ce te face să trăiești povestea fiecăruia, lăsându-te purtat de autoare atât în mintea celor mai cruzi protagoniști, cât și în cea a celor mai sensibili și binevoitori. Personajele au nume ca de pe altă planetă (ce coincidență) și fiecare are o poveste în spate care te face să le înțelegi faptele și deciziile. Așadar, nu va fi greu să te hotărăști pe cine iubești și pe cine urăști din acest roman. Am observat de asemena o evoluție în stilul de scriere al autoarei, fapt care m-a făcut să îndrăgesc și mai mult acest haos palpitant și chiar să mă imaginez în mijlocul lui.
Fără ezitare, am acordat cărții 5 steluțe pe goodreads și mulțumesc editurii Herg Benet pentru oportunitatea de a o citi!
Pasaje din carte care mi-au atras atenția:
Eu credeam că avem o singură viață, asta pe care o trăim acum. Nu credem în vreun Creator sau Protector sau cum îi spun ei, căci pe mine nu m-a protejat nimeni niciodată. Nici de frig, nici de foame, nici de alte necazuri îndurate...
Cu trecerea timpului, devenise rece ca o statuie, iar când avea o problemă punea mâna pe armă și o rezolva. Când eram mai mic, m-am întrebat de nenumarate ori ce poate face o femeie să-și sugrume sufletul în așa hal, dar crescând am înțeles-o. Când ești înconjurat doar de moarte și suferință din toate părțile, nu prea ai de ales.
Aveam în cont destule credite cât să cumpăr patruzeci de astfel de taverne și personalul din ele. Dar nu aveam destul cât să-mi pot cumpăra fericirea sau să îmi pot recupera viața pe care am avut-o înainte de acel incident. Am mai dat pe gât încă un pahar și am mai prizat o liniuță de praf.
