Cimitirul animalelor - Recenzie #3

    Singur aici, când ultima lumină a zilei se stingea pe cer, singur aici, la hotarul iernii, se simțea nefericit și, totuși, ciudat de însuflețit și uimitor de întreg - întreg, cum nu fusese, sau nu-și amintea să fi simțit că a fost vreodată, din copilărie încoace.
    În universul lugubru făurit de Stephen King, adevărata sursă a terorii nu este reprezentată de Cimitirul Animalelor, ci de ceea ce se află dincolo de el.
    Louis Creed, împreună cu familia sa, se mută într-o casă superbă din orășelul Ludlow, unde se află noul său job. Acolo îl cunoaște pe bătrânul vecin Jud Crandall care, ulterior, îi va împărtăși secretele de neimaginat ale locului. Lucrurile nu se înrăutățesc odată cu moartea motanului Winston Churchill (pisicile sunt gangsterii lumii animalelor, trăiesc în afara legii și, deseori, mor acolo), aș spune eu, ci chiar din ziua în care aceștia se mută, prin armosfera tensionată ce prevestea dezastrul. O să se întâmple ceva aici, Tăicuță. Ceva sorocit. Așa cred.

    Un roman incitant, King reușește în maniera sa caracteristică să îmbine groaza și suspansul. O combinație de horror cu thriller psihologic în care personajul pragmatic se lovește de puterea supranaturalului. Ce te faci când toată viața ai studiat știință, dar dintr-o dată te afli în mrejele unor forțe nepământești și chiar trebuie să te supui lor pentru încă o șansă din partea destinului?
     Pentru mine, cartea semnifică mai mult o demonstrație așezată impecabil în pagină a reacțiilor umane în fața unor decizii riscante, de viață și de moarte. Cine nu riscă, nu câștigă și, probabil, cine nu iubește nu risca. Procesul psihic prin care trece protagonistul este de asemenea redat prin gândurile sale tipărite în rândurile romanului. Personajul lui King are două posibilități: riscă și câstigă un nou început sau declanșează o serie de întâmplări groaznice. Nu-i greu de închipuit răspunsul corect.
     Cât de departe poate merge mintea omului în situații criză? Louis cu siguranță va merge până la capăt, căci solul din inima omului e mai pietros ca solul din cimitirul străvechi. Omul cultivă ceea ce poate... și are grijă de ceea ce cultivă.