Detartraj nevrotic

În sala de așteptare, tabloul cu arbori galbeni începea
să capete veleități de dezintegrare.
Valvele infectate cedau spre însănătoșire prematură
Nu de alta, dar erau prea isterice ca să le poți numi îngroșate.
Se simțeau flexibile!
Ele erau de vină, eu îmi așteptam liniștit anihilarea
Ai înțeles că-mi place să scriu despre propriile-mi valve
cu o înclinație spre identificare.
Sunt singurele care mi-au dat importanță
în registre medicale
Ele se jucau, micuțele fragile, iar eu țipam să se potolească
dar n-am ajuns încă la stadiul Siddartha
astfel încât să pot da directive inimii din dotare.
Să-i dai oridine si ea s-asculte. Penibil.
Asistenta de la recepție se holba compătimitor
cum mă legănam în față și-n spate
pe canapeaua de mușama.
O fi crezând că-s un caz avansat de autism.
În focare sanitare timpul e doar un concept nesemnificativ.
Iluziile programării se transpun în realități
orare numărate
în care-ți leșină valvele, de la sine înțeles.
În ceața sufocantă, ai timp să naști catrene
despre fobii morbide.
Îți descoperi unele noi,
le reactualizezi pe cele vechi.
Autismul adult mocnește în fiecare.
Asistenta din dreptul canapelei plimbă o pereche de bikini negri din dantelă
prin fața mea
acoperiți de pantaloni ivoire
și-mi aruncă priviri respingătoare de felină sălbatică.
Și mă întrebam când o fi năpădit mizantropia și-n asistente.
"Mai aveți și alte probleme?"
"Anxietate"
Aici dentiștii zâmbesc și psihiatrii se strâmbă-n plictiseală.
Cel mai mult îmi place când cardiologul îți spune: "și sutienul jos!"
Ai impresia că-și iubește meseria și-i plac și umflăturile netede ale tinerelor insuficiente.
Insuficiente cardiac, desigur.
Dar ce lipsă de respect,
sunt o analfabetă în ale profesionalismului.
În saloanele cu 5 în față, mereu ești educat prost.
Îmi plac valvele mele care alternează
în spasme
și fața mea inexpresivă din geam
și degetele care strâng materialul canapelei
din sălile de așteptare a cabinetelor private.
Lipsa aerului nu-i ceva nefamiliar
în jocul lugubru al anxietăților nevrotice.
Ai nevoie de antrenament să-ți construiești un nod în gât când pășești în mediul steril
cu miros de lentoare premeditată.

Book Tag #1

    Am o listă de diversități pe care vreau să le postez pe această platformă, în afară, bineînțeles, de descărcările mele literare. Așadar, am primit tag-ul următor de la prietena mea, Diana Pața, de pe blogul omicapartedinviata.blogspot.ro.

     Here we go:

   1) Twitter: Cea mai scurtă carte preferată a ta.
      Este vorba despre Castelul din Otranto de Horace Walpole, roman gotic, o cărticică ce-ți provoacă suspansul și groaza de la primele pagini. Am făcut căutări destul de amăunțite pe la anticariatele de la mine din oraș întrucât n-o găseam nicăieri de cumpărat. Am avut noroc într-un final. Acum o dețin și o consider o piesă valoroasă din biblioteca mea, mai ales pentru că sunt iubitoare de gotic, horror, suspans și toată familia lor :)). Nu spun foarte multe despre acest roman mic deoarece am de gând să-i fac o recenzie cât de curând.
    2) Facebook: O carte pe care toată lumea te-a presat s-o citești.
       Mă gândesc că nu se pun la socoteală cărțile pe care eram obligați să le citim în liceu, căci în afară de vreo 2-3 romane necesare pentru bac nu m-a fascinat niciunul. În fine, am o carte ce stă la mine în bibliotecă de aproape un an (am primit-o de ziua mea anul trecut) și îmi tot face cu ochiul. Este vorba despre Idiotul de F. M. Dostoievski, autor care-mi place foarte mult, însă am tot amânat lecturarea acestui  roman în decursul anului încât n-am reușit să citesc decât 45 de pagini. În principiu, nimeni nu mă constrânge s-o citesc, presiunea este pur personală. Sunt convinsă că-mi va plăcea mult deoarece ador stilul lui Dostoievski, așadar voi face o promisiune față de mine însămi c-o voi lua în primire în viitorul cât se poate de apropiat.
    3) Tumblr: O carte pe care ai citit-o înainte să devină cool.
        Răspunsul pentru această cerință este unul dificil, trebuie să recunosc. Mă tot gândesc de câteva minute și, zic eu, am ajuns la o concluzie satisfăcătoare. Cartea pe care am citit-o înainte să devină "cool" ar fi Fantomele ne știu toate secretele de Megan Crewe pe care am citit-o acum câțiva ani, deși n-am fost niciodată o consumatoare împătimită de genul young adult. În afară de prietena care mi-a împrumutat-o în perioada aceea, nu mai auzisem pe nimeni care să aibă cunoștință de această carte. Sincer, nici acum nu știu dacă e cool sau populară, însă am mai auzit oameni vorbind despre ea. Un roman drăguț, pentru adolescenți, numai bun pentru o zi rezervată relaxării.
      Ca o mică paranteză, mă gândesc dacă Neamul corbilor - Copiii întunericului, romanul Laviniei Călina era foarte cunoscut când l-am citit eu, adică acum vreo 3 ani. Cred că și acesta s-ar încadra în cerință.
    4) Instagram: O carte care a fost atât de frumoasă încât a trebuit să pui o poză cu ea pe Instagram.
      Pun foarte des poze pe instagram cu cărțile mele (@andreea.caloian98 btw), dar dacă ar fi să menționez una a cărei copertă îmi place în mod special, aceea ar fi Elixirul dragostei de E. E. Schmitt. Un roman simpatic, limbaj poetic plin de încărcătură stilistică, dar cu un subiect simplu: cartea este compusă în totalitate din scrisorile pe care cei doi protagoniști, Adam și Louise, foști iubiți, și le trimit după despărțire. Separați atât sufletește, cât și fizic, fiecare trăind în alt oraș, cei doi se țin la curent cu noutățile vieților lor. Deznodământul este unul pe care probabil majoritatea cititorilor l-au prevăzut, fapt care m-a făcut să-i ofer 4 steluțe din 5 pe goodreads. 
    5) Youtube: O carte pe care ți-o dorești ecranizată.
       Cu siguranță multe dintre cele pe care le-am citit merită ecranizare, însă prima care-mi vine acum în minte este Dresoarea de Cristina Nemerovschi. Mi-ar plăcea să văd conexiunea dintre om și animal atât de frumos descrisă în filele acestui roman transpusă în imagini, la fel și toată povestea de viață copleșitoare a Ludmilei. O carte căreia, din nou, vreau să-i scriu o recenzie aici, pe blog.
        Și, dacă se poate o completare, din nou, îmi doreeesc o ecranizare a romanului Paulei Hawkins, În ape adânci. Ar fi una mai bună decât Fata din tren, părerea mea (nu de alta, dar și cartea e mai bună :D).
    6) Myspace: O carte despre care nu-ți amintești dacă ți-a plăcut sau nu.
    Aceasta ar fi Lorelei de Ionel Teodoreanu, un roman pe care l-am citit acum 5 ani. În afara finalului trist, nu-mi aduc aminte nimic din această carte, așadar nu pot spune cu exactitate dacă mi-a plăcut sau nu. Voi reveni probabil asupra ei pentru a-mi reactualiza informațiile privitoare la subiect.
    7) Goodreads : O carte pe care o recomanzi tuturor.
     Greeeu de decis. Această întrebare chiar m-a făcut să realizez că eu nu citesc cărți accesibile tuturor :)) Sau cel puțin nu tuturor categoriilor de vârstă. Aș spune totuși Misery pentru că da, oricine mă cunoaște știe că am o slăbiciune pentru povestea bietului scriitor aflat în posesia detestabilei Annie Wilkes. Este una dintre cărțile mele favorite all times, sunt iubitoare de King și cred (sper) că Misery ar fi destul de accesibilă pentru toată lumea, în special celor care iubesc suspansul, groaza, teama. Totuși, inima trebuie să fie tare!

     Cam acesta a fost primul meu Book Tag de pe blog. Mă bucur dacă e inspirațional și am trezit cuiva vreo curiozitate în legătură cu cele de mai sus. Am de gând să mai răspund la astfel de tag-uri, mi se pare distractiv și benefic pentru oricine care e în căutare de cărți noi ( ăștia puțini câți am mai rămas). Mi-ar plăcea să văd reacțiile oamenilor și să primesc răspunsuri cu ce ar completa ei la fiecare cerință. Chiar aș fi bucuroasă, so don't be afraid to express yourself! :)

Matematici lirice

            Prietenei mele care studiază prea  multă  fizică și mă provoacă să introduc elemente specifice în scrierile mele.

   - Dă-mi o muză, Artemis! Am rămas fără inspirație.
   Mă privește bosumflată cu tălpile descălțate proptite de perete.
   - Eu nu sunt o muză potrivită pentru tine?
   - Ți-am dedicat deja stihuri fidele de la începutul veacului nostru împreună. Toate ție. Te rog, nu mă înțepa așa cu ochii tăi sticloși, Artemis!
   - Scrie despre formula potențialului electric. Despre cum desenezi V-ul pe pielea mea, apoi construiești semnul egal și atent conturezi linia de fractie.
   Artemis cea pasionată de exact, Artemis zdrobindu-mă cu pragmatismul ei, Artemis răsfățată cu credință în cifre pe care-am luat-o de fecioară și-am zămislit-o în divinație ducând-o în fața altarului, deși mi-au displăcut mereu virginele. M-am îndrăgostit de zeiță dinainte să fiu un bătrân vulnerabil și schilod. Chiar dinainte să mă țintuiască hernia și, mai rău, boala la prostată. Stă exact așa cum o privesc și-mi arde pielea, mă obligă s-o venerez în tăcere. Îmi amintește mut cum ea a intrat în mine de fapt, nu eu în ea. Nu îmi e frică de înșiruiri complexe calculate dar le disprețuiesc intens, și cum Noica nu mai vine să ne "scoată din statistică ca să uităm de amara noastră fericire numarată ", va trebui s-o fac singur. Și mi-e tare greu cu iubita mea desculță lângă mine care se închină la procente. Cum aș putea eu, un poet fără nume, să-i rotunjesc vreodată fermecatoarei cifre pe piele? M-am pierdut în nonsensuri.
   - Ce teorii mai ai, draga mea? Dacă nu-mi enumeri simbolurile precis, eu nici măcar nu știu să le interpretez.
   Artemis nu e complicată, nu caută subînțelesuri, nu e avidă de nemaivăzut, n-a cucerit-o niciodată Zarathustra, nu mă iubește mai mult când scriu cu mâna stângă. Însă a fost mereu ceea ce mi-a trebuit. Niciodată n-a suferit de oboseală cronică. Nu s-a îmbolnăvit de insomnii creatoare. Mereu am crezut că femeile care se pricep la matematică adorm mai devreme.
   - Temperatura electronilor, inducția magnetică, viteza luminii.. Mă pasionau în facultate. În lumea ta, a cuvintelor, astea n-au nicio noimă. Totuși...ai putea tu să le transformi în artă, să clădești metafore inspirate din fizică sau algebră? Ai face-o pentru mine?
   Mi-am lipit obrazul de sânul gol al iubitei mele pentru o succesiune de minute. Ne claustra în reverie un răpăit ușor de ploaie de mai pe geamul dormitorului. Lumânarea cu aromă de ceai verde se sfârșise. Am lăsat pleoapele sa cadă, apoi i-am raspuns.
   Astăzi un bătrân cărturar fără nicio contribuție benefică la evoluția universului, își sculptează arta în pasiunea femeii adorate. Nu va fi nici primul, nici ultimul care va transpune exact în abstract, reprezentări de calcul într-un joc semantic. Însă, azi creatorul își acceptă muza și o înalță în iubire, mutându-și privirea de la incapacitatea ei de a se desfăta în estetici. Și nu e asta deja o evoluție demnă de șlefuit? 

                                    

Dezordine

Avem măruntaiele putrede, de 20+
și ne jucăm cu ele-n sepia
Îmi placi cu gropi în piele și miros de demisec
cum îmi plac catrenele mele murdare
în care intru fără să mă șterg pe bocanci de preșul din fața ușii
și le trântesc niște argouri de-mi încărunțește dorința creatoare.
Mi-ai explicat tu niște boemități,
dar nu mi-a intrat nimic în cap
fiindcă m-am electrocutat din pruncie până acum.
Mi-am zgândărit panica până mi s-a defectat valva mitrală.
Și ne târâm împreună departe de soare
că ne scuipă cu saliva plină de infecții.
A rămas fără măsele si tot rânjește bleg.
Ne bagam la noi în mâzgă sub plapumă.
La noi in pat, adică.
Și te las să intri fără să te ștergi pe bocanci.

Interiorități caniculare

Pentru două secunde, gheața din Cuba Libre
anesteziază
flamele viscerale.
Miez de aprilie violent pe muchia sanității.
Mai e puțin până ne ciopârțim unul altuia 
carnea
din iubire.
Să-mi sufli-n năduful perceptiv
desfătându-mă cu florile lui Baudelaire
până mă scurg
până apune placenta arșiței
cu miros de spirt și praf,
praful ajuns între amigdale
Și-nchid festinul de stocare cognitivă
a senzațiilor kinestezice
dintre foi.

Eu, Sine, Supraeu sau toate la un loc

      Cum poți începe sa scrii pe blog într-o vineri 13 aparținând lunii aprilie, când ai, teoretic, multe altele de făcut? Simplu. Cu o scurtă epistemologie transpusă într-o povestioară populară relatată în manieră personală.
      De secole, mândruțele de la sate au izbutit să îngroape păpușa confecționată de mânuțele lor numită Caloian. O puneau în sicriu, îi cântau, boceau la căpătâiul ei, iar ea despica infinitul ceresc la auzul tânguielilor lor. Ajunsă până la Atotputernic, "Muma ploii" se îndura de sufletele însetate și le trimitea vitalitatea îndelung solicititată. O astfel de păpușă nu putea sta mult îngropată însă. Cum secetele aprige se reinstalau brusc și sătenii aveau nevoie de recoltă bogată, ritualul se repeta. Păpușa era construită cu grijă din nou, o plăsmuie a ei, o reinterpretare a celei dinainte, i se cânta în semn de rugăciune pentru ploaie o melodie a cărei versuri și ritm diferă de la o regiune la alta și o acopereau cu țărână.
     Se pare că nu poți îngropa definitiv o altfel de păpușică din moment ce tânjești după tămăduirile sale.
    Bineînțeles, obiceiul acesta folosit de străbunicii noștri e aparte în fiecare regiune a țării. Am auzit și am citit relatări care mai de care. Câte povești, atâtea forme. Totuși, când oamenii întreabă ce înseamnă numele meu de familie, am un singur răspuns: "Un ritual aducător de ploaie!". "Și ție îți place ploaia?" Da, aș vrea să plouă atât de mult încât să se înece numerele ceasurilor și noi să ne scufundăm în atemporal. Să nu ne mai temem de timp și de trecerea lui, să nu-și mai implore vârstnicii tinerețea să se întoarcă, să nu ne mai preseze nimic, să nu fiu obligată să iau parte la a 20-a mea aniversare.
   Îi făceam o confesiune onestă psihologului acum mai puțin de un an despre cât urăsc prezentările. "Oi fi eu nebună, dar n-am avut niciodată o viziune fixată despre propria identitate, ceva de genul unei definiții la care tragi cu ochiul într-o carte veche, o enciclopedie de unde-ți extragi datele necesare și le triezi după importanță" îi ziceam atunci. La răspunsul "Poate pentru că ești mai complexă decât un întreg ce se poate caracteriza într-o frază la un moment dat" m-am liniștit și nu prea. Până la urmă, este absolut necesar să-ți găsești cuvintele potrivite atunci când te prezinți pentru prima dată în fața cuiva? Ține de normalitatea patologică?
     Cine și ce sunt? Un gânditor și un căutător. Un călător printre dimineți calde sau întunecate, un martor al câtorva furtuni inconștiente care m-au reconstruit în varianta funcționabilă astăzi. Sunt un scriitor amator ( detest cuvântul ăsta, te duce departe de orice urmă de profesionalism, dar presupun că așa te numești când încă nu ți-a fost scrijelit numele pe nicio copertă), un făuritor de cuvinte nebun de dorință și gârbovit de pasiune ( să sperăm că nu și de timp prea curând). Îmi place să cred că și diagnosticul de tahicardie - și alte insuficiențe cardiace scrise în chineză la propriu și la figurat - ce mi s-a atașat într-un bilet de externare de acum mulți ani, își are proveniența tot din prea multă pasiune refulată. Mi-am zdrobit tâmplele în romane care nu se vor publica niciodată, dar și în altele în care am năzuință că vor reuși. Nu stau noaptea să-mi caut metafore și nici nu mi le notez în carnețel (doar în cazul în care mi se par prea geniale), nu-mi scobesc creierul până scuipă și el ceva care să mă mulțumească, nu servesc insecurități de nedepășit în vizuina mea creatoare. Cred cu tărie că ce nu-ți vine natural nu e pentru tine, dom'le.
    Purtam o discuție "profundă" cu tatăl meu pe baza unei știri și-i spuneam plină de entuziasm cum Cărtărescu a câștigat un premiu recent din care, probabil, va beneficia financiar considerabil. Mi s-a răspuns simplu "Mda, dar îl cheamă Cărtărescu". Din ce în ce mai mulți atei în ale literaturii. Păcat. Păcat din ăla cu cruce neagră lângă el, ca la sărbători. Totuși, îmi înflorește speranța când văd copii care fac booktube și sunt destul de mulți, un număr aproape satisfăcător. Și vreau să continui să cred că dacă nu m-a născut mama cu gândire logico-matematică, am șanse să nu mor de foame în viitor. Truth be told, și o ciocolată învelită în staniol se pricepe mai bine la matematică decât mine... și nici măcar nu știu să fac masaj.
    Am explodat în disperări literare de atâtea ori că tastele refuzau să mă mai asculte. Am parcurs multe ploi, preferatele mele în ceea ce privește dezlănțuirile naturii. De vară, cu soare, din nori prea cenușii, agresive, înviorătoare. Unele care mi-au umplut ochii de credeam că n-o să-i mai pot folosi niciodată, altele care mi-au inundat rațiunea, altele care mi-au spălat-o. Apă vie, apă moartă, cum s-ar zice. Ploi benefice și răufăcătoare care, însă, mi-au aparținut. Până am ajuns aici. Aici și acum, spațiul și timpul în care mi se pare că să împlinești 20 de ani peste două luni este chiar deplasat. În principiu, știu că gustul berii râmâne același, și mirosul aventurii, și vântul care-ți suflă prin plete se simte la fel, și marea nu-și mută locul, și trenul tot o să întârzie în gară și tanti de la non-stop tot o să facă spume când o să mă vadă deoarece, din motive numai de ea știute, îi sunt simpatică precum prafu-n ochi. Totuși, 20 mi se pare o prostie exagerată. Mai am ceva copilărie de recuperat.
     Nu cunosc tips-uri de genul "cum să ai un blog de succes în 5 pași simpli" și nici nu-mi propun să le studiez îndeaproape, dar am idei de postări pe care sper să le fructific ( dar nu în sesiune, Andreea, te rog). Și mă gândeam cum voi oferi un spațiu nedefinit încă aici conceptului de iubire fără să cad în plasa eminesciano-siropoasă. Eu sper să-mi reușească. Apropo de "eminesciano-siropos", știe cineva cât de mindfucking e să ai o conversație cu apropiații și să constați că ești singurul care încă îl iubește pe Eminescu? Nu, nimeni, doar eu? Acum, dincolo de orice glumă, iubirea face raiting mare la tv de când a fost transformată într-o chestie comercială de genul "Am venit la mireasă pentru fiul meu pentru a-mi găsi jumătatea". De câte ori n-am auzit replica asta când am deschis televizorul? Well...până la urmă cred că prefer siropurile poetice decât iubirea care produce bani. Totuși, sper că jumătatea respectivului s-a găsit în circumstanțe compatibile cu viața, mă gândesc că nu-i ușor să mergi înjumătățit pe stradă. Poate măcar rinichii au rămas unul lângă celălalt.
     Dar ia mai trageți cortina, (nu) mă duc să învăț!