Matematici lirice

            Prietenei mele care studiază prea  multă  fizică și mă provoacă să introduc elemente specifice în scrierile mele.

   - Dă-mi o muză, Artemis! Am rămas fără inspirație.
   Mă privește bosumflată cu tălpile descălțate proptite de perete.
   - Eu nu sunt o muză potrivită pentru tine?
   - Ți-am dedicat deja stihuri fidele de la începutul veacului nostru împreună. Toate ție. Te rog, nu mă înțepa așa cu ochii tăi sticloși, Artemis!
   - Scrie despre formula potențialului electric. Despre cum desenezi V-ul pe pielea mea, apoi construiești semnul egal și atent conturezi linia de fractie.
   Artemis cea pasionată de exact, Artemis zdrobindu-mă cu pragmatismul ei, Artemis răsfățată cu credință în cifre pe care-am luat-o de fecioară și-am zămislit-o în divinație ducând-o în fața altarului, deși mi-au displăcut mereu virginele. M-am îndrăgostit de zeiță dinainte să fiu un bătrân vulnerabil și schilod. Chiar dinainte să mă țintuiască hernia și, mai rău, boala la prostată. Stă exact așa cum o privesc și-mi arde pielea, mă obligă s-o venerez în tăcere. Îmi amintește mut cum ea a intrat în mine de fapt, nu eu în ea. Nu îmi e frică de înșiruiri complexe calculate dar le disprețuiesc intens, și cum Noica nu mai vine să ne "scoată din statistică ca să uităm de amara noastră fericire numarată ", va trebui s-o fac singur. Și mi-e tare greu cu iubita mea desculță lângă mine care se închină la procente. Cum aș putea eu, un poet fără nume, să-i rotunjesc vreodată fermecatoarei cifre pe piele? M-am pierdut în nonsensuri.
   - Ce teorii mai ai, draga mea? Dacă nu-mi enumeri simbolurile precis, eu nici măcar nu știu să le interpretez.
   Artemis nu e complicată, nu caută subînțelesuri, nu e avidă de nemaivăzut, n-a cucerit-o niciodată Zarathustra, nu mă iubește mai mult când scriu cu mâna stângă. Însă a fost mereu ceea ce mi-a trebuit. Niciodată n-a suferit de oboseală cronică. Nu s-a îmbolnăvit de insomnii creatoare. Mereu am crezut că femeile care se pricep la matematică adorm mai devreme.
   - Temperatura electronilor, inducția magnetică, viteza luminii.. Mă pasionau în facultate. În lumea ta, a cuvintelor, astea n-au nicio noimă. Totuși...ai putea tu să le transformi în artă, să clădești metafore inspirate din fizică sau algebră? Ai face-o pentru mine?
   Mi-am lipit obrazul de sânul gol al iubitei mele pentru o succesiune de minute. Ne claustra în reverie un răpăit ușor de ploaie de mai pe geamul dormitorului. Lumânarea cu aromă de ceai verde se sfârșise. Am lăsat pleoapele sa cadă, apoi i-am raspuns.
   Astăzi un bătrân cărturar fără nicio contribuție benefică la evoluția universului, își sculptează arta în pasiunea femeii adorate. Nu va fi nici primul, nici ultimul care va transpune exact în abstract, reprezentări de calcul într-un joc semantic. Însă, azi creatorul își acceptă muza și o înalță în iubire, mutându-și privirea de la incapacitatea ei de a se desfăta în estetici. Și nu e asta deja o evoluție demnă de șlefuit?