Cercul vostru strâmt de existență unde nu se-ntind brațele

  Când gândurile mi se tulbură, nimic nu-mi potolește mai mult zbuciumul din suflet decât privind o ființă care, într-o tihnă fericită, trăiește în cercul strâmt al existenței ei, își urmează viața de pe o zi pe alta, vede cum cad frunzele și nu se gândește decât cum vine iarna. - Goethe

   Măi, goliciune, inerție, negură, șanț, unde ți-e flexibilitatea? Îți suport putreziciunea înecată în petrol din '90 și eficacitatea conștiinței te ocolește-n zeflemea.
   Îl citez pe Goethe fiindcă râd cu fierea ridicată-n plămâni de idioțenia incapacității tale. Ștoarfă tristă cu mâini de lemn, unde ti-e receptivitatea când întind 5 degete spre ajutor?
   Am probleme cu ambele echilibre, recunosc. Tu n-ai nici ochi, nici gură, nici suflu să tresari când mă dezechilibrez cognitiv. Îți zvâcnește un rest de păpădie moartă între tâmple și privești insistent către mine.
    Cum vă tratați teama patologică de moarte dacă n-ați văzut vreodată lumina? Sâmburi cangrenați captivi în prune coapte. Până la sfârșitul veacului vostru neînsemnat. Mă bruiați la nivel retinian. Am migrene cu iz de intoleranță la inferiorități, nu-i vreau în împărăție pe cei săraci cu duhul. Sunteti în hangover existențial.
Merg pe margine și mai cad uneori în realul temporal. Mă sperii și-o tai spre neinteligibil din nou. Amețesc când mă uit în jos, nu pot să cobor nici la ocazii.
    Ți-am zis dinainte că uit să-mi șterg bocancii când intru undeva. Cum mai e lupta pentru supraviețuire când n-ai atins niciodată oscilațiile optime ale eului, sinelui și supraeului? De fapt...cum să mă uit la tine dacă n-ai îndeplinit condițiile bazice?
Umila și șubreda treaptă de jos a umanității primitive.
    Nu reacționez la bocetele femelelor părăsite ce-mi scânceșc prin spate.
    Încă pot să mă-îndrăgostesc de luna mai.
    Încă râd.