Crize. #1

Zac într-o continuitate revelatoare:
conceptul de mutilare e născut din relația omului cu sacrul.
Ereticul mai clipește azi printre cuțite. Viu.
În sala de curs discutăm aspectul ezoteric al religiilor.
Nu aforisme de tipul "fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăția..." ,
ci despre dyanchonani ca fiind spirite strălucitoare,
un fel de arhangheli ai supremației.
Suntem toți ratați. Căutăm adevărul dar nu ajungem niciodată la destinație.
Domeniul nostru e superior, dar underestimated.
Am intrat în hangover existențial,
arta anesteziei îmi scapă de sub control la intervale neregulate.
Disonanța cognitivă e în trending. Mă identific.
Mi-am desenat o traiectorie, dharma, din care lipsesc părți semnificative.
S-au șters singure, au insistat. Le hrănesc dispariția cu hiperactivitate...
până învie.
Am găsit evoluția omenirii doar în literatură.
N-am să mint că știu să scriu poezie contemporană,
nu explodez destul de ambiguu.
Și totuși, nici avatarul răstignit nu și-a îndeplinit cauza singur. Cum crezi c-o s-o faci tu?
De aici mă înec în nihil...