//art def//

A decis să-și potolească lumile din condei pentru câteva minute. Își odihnește ochii printre foile îngălbenite ale romanului lui Fitzgerald pe care-l păstrează în loc de pernă. Când ești bătrân ți-e frig des. A fugit de realism ascunzându-se după versuri, dar gheara lăuntrică scuipă furtuni de dincolo de timp peste piscurile astea maro. Cărturarul și le face cum își dorește și ăsta e apogeul, nesfârșirea. Își ține gura întredeschisă cu buzele presând suprafața aspră, noi știm să respirăm sub apă, e un sinonim pentru creație. Ce bine că poti sa explodezi liric când n-ai pe stoc destulă extraversie să arăți lumii, dar nici nu vrei sa inhibi, se gândi. Uneori e bine să exiști în plan latent. Alteori înnebunești.
                                  *
Oamenii dinafară o numeșc generic neliniște, dar el o soarbe printre dinții alambicați, se-nfruptă, o savurează ca pe miezul dintre coapsele lui Artemis. Ce bine că oamenii nu-l pot atinge, ce bine că are scut, ce bine că n-ascultă decât vocile din interior, ce bine, ce bine...
Artemis era azi îmbrăcată în paradis viu. Artemis, frontonul tuturor clădirilor sale, se strecoară printre trandafiri. A trecut multă vreme de când nu i-a mai scris.

                                    *
Nălucile pasiunilor lui stinse vuiesc de sub capacul de marmură. Le-a întemnițat pentru eternitate. A aruncat cheia de bronz într-un tumult abisal, iar de-atunci ele, nălucile, caută oarbe corpuri care să-l înlocuiască. Nu vor mai simți niciodată atingerea cărturarului. A-nvățat și el că atunci când ceva îndrăznește să ne aparțină, ne aparține pentru totdeauna - o altă definiție disperată despre creație. Și-a vazut și el sfârșitul în dimineți roz, a învățat și el câteva entități să fugă. Și-a pierdut și el timpul cu poezie în loc să-și termine romanele, a studiat și el îndeaproape tot arborele genealogic al cuvântului distrugere. Când a întâlnit-o pe Artemis, s-a eliberat de toți demonii. Putea iubi doar arta îmbrăcată în carne vie...